Come Away With Me

Come away with me and we'll kiss On a mountaintop Come away with me And I'll never stop loving you! O melodie pur si simplu superba, insa in tot acest timp de cand nu ma mai iubesti am invatat ca dragostea nu este cea pictata si cantata, desi acum cand ascult melodia am impresia ca te tin in brate, si ca dragostea noastra va tine vesnic! Ar trebui sa te maguleasca toata acesta lalaiala jalnica, publica in care-mi crestez rani, pt. vezi tu...
I cut myself. Sometimes it kills the pain...

Azi a fost un pic mai greu, apasator de dor.
M-am intors la cazarma stoarsa de oboseala. Numar zilele ca un soldat fortat sa-si satisfaca stagiul.Mi-am facut patul la ora 21:00, pretinzand ca o sa ma culc, desigur cu ţambalu' in brate.E trecut de miezul noptii si incerc sa adorm dar imi e imposibil; incaperea este prea mica, pentru atatea ganduri... Ce ridicol e uneori omul...Din cand in cand ne facem cumplit de ras in chestiuni ale inimii! Prea multa politete, prea putina pasiune. Cum de totusi razbate iubirea sarmana prin atatea ,, spamuri"? Sta si-asteapta rabdatoare sa ne prinda cu garda jos?! Si daca vreodata se iveste ocazia, se strecoara repejor, de bunavoie prizoniera la nesomn.Ciudat ce legatura puternica exista intre inima si inima, desi le desparte o distanta atat de mare...Si ce solidaritate intre cei ce inteleg...Oricum, planurile mele au esuat lamentabil, sau mai bine spus, dorintele.Totusi, mai sper! Iar relatarea celor zilnice ma face sa devin aparatoarea si totodata acuzatoarea vietii mele. Sper, sa ma pot emancipa din rutina de a privi superficial lucrurile, despartind ceea ce a fost asteptarea mea de la viata, de viata reala ca atare in care iti spuneam fara urma de ridicol: Je t'aime!

Am mai strabatut o mica parte din drumul cel lung.
Uneori ma gandesc sa treaca saptamana aceasta, doar aceasta.
E mai usor de amagit intelectul. Imi e dor de-o ploaie calda de vara...dor de zile senine.E frig, tristete si promenada de nori care plang zilnic.Amaraciunea lor e molipsitoare; n-am chef de nimic.Nici macar de socializare autentica.
De cate ori vin in Germania ziua ma topesc de dor, iar noaptea ma sting usor.
Sunt si nu sunt aici... Uneori si eu ma mir de chipul din oglinda, si mai ales de cugetarile mele periodice. Ador acea perceptie acustica care se transforma in senzatie optica; inchid ochii si amintirea vociilor se transforma in imagini.
Imi e dor de cei dragi, de cei ce sunt pe cale sa-mi devina dragi, si mai ales imi e dor de tine. Farmecul e ca tu nu stii, cat imi e de dor de vocea ta, de ochii tai minunat de mirati, de coltul gurii tale care se ridica usor de cate ori spun vreo traznaie. Spun traznai tocmai pentru a te provoca la mimica! Pacat ca nu vad toate astea in timp ce citesti... Stau zilnic intr-o uriasa gradina de flori.
Flori minunate, cu mirosuri pe care le-am cunoscut, recunoscut dimineata de dimineata. Ritualul amiezii de taifas in care-mi masor viata cu lingurite de cafea si-apoi la amurgul cufundat in moleseala cenusie imi amintesc din nou de ele.
Ce iubesc la flori e tocmai stiinta lor de a patimii, si de a murii atat de curand, in clipa de gratie cand eliberarea frumusetii si-a aromei s-a implinit.Am mima unui om vesel, aproape de tot, dar totusi departe de tine. Simt ca ceva imi scapa printre degete, si asta imi creeaza o stare de neliniste.Cat mi-as dorii un exces de serotonina, o dulce dezintegrare o eului...Astept ceva, dar nu stiu ce anume. Poate ma dumiresc pana plec.Am fost lenesa la scris, dar timpul petrecut in aceasta saptamana mi-a reamintit o povestioara draguta despre viata, despre mine si poate si despre tine:
"Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.Zis si facut; taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste inelele fantanii si iesi.”

Oare de cate ori viata n-a aruncat si peste noi cu pamant si cu tot felul de greutati? Oare de cate ori tocmai cei pe care-i iubeam mai mult au contribuit si ei cu cate o lopatica de pamant...Totusi, daca suntem in viata, inseamna ca ne-am scuturat, si-am supravietuit!
Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. Cai de rasa, cai de circ, cai de parada sau magari toti vom trece prin viata si poate la un moment dat, cei carora le-am servit cu fidelitate si drag vor dori sa renunte la noi. Poate astepti ceva de mult, poate visele si sperantele tale nu se vor adeveri, oricat ai zbiera de disperat poate nu te va ajuta nimeni... dar nu te da batut! Intotdeauna exista o solutie!
Asta va uimi si va umple de respect lopatasii.

Lost

Cum ar fi sa te pierzi in propria-ti lume?
Cum ar fi sa vrei sa fugi, dar lumea ta sa se tina scai de tine?
De cateva zile sunt intr-o stare de calm, de bine de-aici din land-ul muscatelor curgatoare!Colectivul e minunat, florile sunt superbe, chiar daca sunt in faza de boboc!* si eu, si florile mele. N-am net, dar am gasit o modalitate prin care sa trimit vesti; scriu la mine in laptop, salvez pe stik si eliberez cuvintele ( care evident nu rosesc) intr-o secunda-fecunda. Din toata dezordinea gandurilor mele, iata cateva oarecum logice ref. la prima impresie :) Aici, oamenii sunt superficiali... nu prea construiesc sufleteste. Domina o raceala tipica instrainarii; noroc, ca unii din colegii mei ( mai exact 2) sunt usor retardati, deci vom socializa de minune! Asta e interesant la cei retardati ei nu sunt preocupati de aparente, de prima impresie, de artificii umane. Nu au aceasta capacitate de a simula - sunt niste copii in corp de oameni mari! Pe cand noi, lucizii, suntem excesiv ocupati de "mine ", incat uitam de "noi" si, mai grav, uitam de "tine".Pe de alata parte, uneori conteaza si vorbele, impresiile intiparite pe cortex... Amintirea tine loc prezentului, si tot ea, mangaie sau biciuie ...M-am trezit cu o neliniste pozitiva pe care o am de cateva zile. Si aseara, inainte sa adorm, ma gandeam cate stari si ganduri si... "a-ha-uri" am avut in aceste cateva zile... Incepe ceva, si simt asta AcuT. Cam atat, si fara cafea! Imi pun restul de ganduri in raft, si-o pornesc spre lume...E o bucurie in sine sa ai o directie clara.Soarele, fluturii de pe marginea drumului, din cotloanele sufletului...Imi pare ca miroase a iarba proaspata, a ghiocei, a ploaie, a… primavara?! Astazi mi-am dat seama cel mai bine ca… Vine primvara! Cu toate ca... a nins putin! Asa ca, m-am apucat de citit “Promisiune Mincinoasă” de Howard Roughan.

In una din seri ma gandeam, ca e usor sa vezi in adancul oamenilor daca vrei cu adevarat , dar daca ei nu pot fi in viata ta pentru totdeauna... la ce folos? La ce folos toata aceasta goana nebuna, dupa iubire, impartasirea ei, secretizarea ei, revelarea sau negarea ei? Nu cumva ne indragostim un pic si din dorinta trecatoare de a nu mai vedea in adancul oamenilor, fie si cu pretul unei partiale iubiri ? Daca cinismul si dragostea se afla la capetele opuse ale curcubeului, nu ne indragostim uneori tocmai din dorinta de a scapa de cinismul debilitant la care suntem predispusi? Nu exista oare in fiecare din noi dorinta de exagerare voluntara a calitatilor persoanei iubite, exagerare care ne distrage atentia de la deziluzie, focalizandu-ne energiile asupra unei anumite figuri, in care suntem in stare sa credem pentru scurt timp si asta in mod miraculos ? Resursele sunt inepuizabile... nu e pierdere de timp... nimic nu e inutil. Aparent vorbesc despre iubire...In esenta, lucrurile stau mult mai complicat de atat.

As spune ca nu cred in ea... dar ar fi prea mult!