Lost

Cum ar fi sa te pierzi in propria-ti lume?
Cum ar fi sa vrei sa fugi, dar lumea ta sa se tina scai de tine?
De cateva zile sunt intr-o stare de calm, de bine de-aici din land-ul muscatelor curgatoare!Colectivul e minunat, florile sunt superbe, chiar daca sunt in faza de boboc!* si eu, si florile mele. N-am net, dar am gasit o modalitate prin care sa trimit vesti; scriu la mine in laptop, salvez pe stik si eliberez cuvintele ( care evident nu rosesc) intr-o secunda-fecunda. Din toata dezordinea gandurilor mele, iata cateva oarecum logice ref. la prima impresie :) Aici, oamenii sunt superficiali... nu prea construiesc sufleteste. Domina o raceala tipica instrainarii; noroc, ca unii din colegii mei ( mai exact 2) sunt usor retardati, deci vom socializa de minune! Asta e interesant la cei retardati ei nu sunt preocupati de aparente, de prima impresie, de artificii umane. Nu au aceasta capacitate de a simula - sunt niste copii in corp de oameni mari! Pe cand noi, lucizii, suntem excesiv ocupati de "mine ", incat uitam de "noi" si, mai grav, uitam de "tine".Pe de alata parte, uneori conteaza si vorbele, impresiile intiparite pe cortex... Amintirea tine loc prezentului, si tot ea, mangaie sau biciuie ...M-am trezit cu o neliniste pozitiva pe care o am de cateva zile. Si aseara, inainte sa adorm, ma gandeam cate stari si ganduri si... "a-ha-uri" am avut in aceste cateva zile... Incepe ceva, si simt asta AcuT. Cam atat, si fara cafea! Imi pun restul de ganduri in raft, si-o pornesc spre lume...E o bucurie in sine sa ai o directie clara.Soarele, fluturii de pe marginea drumului, din cotloanele sufletului...Imi pare ca miroase a iarba proaspata, a ghiocei, a ploaie, a… primavara?! Astazi mi-am dat seama cel mai bine ca… Vine primvara! Cu toate ca... a nins putin! Asa ca, m-am apucat de citit “Promisiune Mincinoasă” de Howard Roughan.

In una din seri ma gandeam, ca e usor sa vezi in adancul oamenilor daca vrei cu adevarat , dar daca ei nu pot fi in viata ta pentru totdeauna... la ce folos? La ce folos toata aceasta goana nebuna, dupa iubire, impartasirea ei, secretizarea ei, revelarea sau negarea ei? Nu cumva ne indragostim un pic si din dorinta trecatoare de a nu mai vedea in adancul oamenilor, fie si cu pretul unei partiale iubiri ? Daca cinismul si dragostea se afla la capetele opuse ale curcubeului, nu ne indragostim uneori tocmai din dorinta de a scapa de cinismul debilitant la care suntem predispusi? Nu exista oare in fiecare din noi dorinta de exagerare voluntara a calitatilor persoanei iubite, exagerare care ne distrage atentia de la deziluzie, focalizandu-ne energiile asupra unei anumite figuri, in care suntem in stare sa credem pentru scurt timp si asta in mod miraculos ? Resursele sunt inepuizabile... nu e pierdere de timp... nimic nu e inutil. Aparent vorbesc despre iubire...In esenta, lucrurile stau mult mai complicat de atat.

As spune ca nu cred in ea... dar ar fi prea mult!