Am mai strabatut o mica parte din drumul cel lung.
Uneori ma gandesc sa treaca saptamana aceasta, doar aceasta.
E mai usor de amagit intelectul. Imi e dor de-o ploaie calda de vara...dor de zile senine.E frig, tristete si promenada de nori care plang zilnic.Amaraciunea lor e molipsitoare; n-am chef de nimic.Nici macar de socializare autentica.
De cate ori vin in Germania ziua ma topesc de dor, iar noaptea ma sting usor.
Sunt si nu sunt aici... Uneori si eu ma mir de chipul din oglinda, si mai ales de cugetarile mele periodice. Ador acea perceptie acustica care se transforma in senzatie optica; inchid ochii si amintirea vociilor se transforma in imagini.
Imi e dor de cei dragi, de cei ce sunt pe cale sa-mi devina dragi, si mai ales imi e dor de tine. Farmecul e ca tu nu stii, cat imi e de dor de vocea ta, de ochii tai minunat de mirati, de coltul gurii tale care se ridica usor de cate ori spun vreo traznaie. Spun traznai tocmai pentru a te provoca la mimica! Pacat ca nu vad toate astea in timp ce citesti... Stau zilnic intr-o uriasa gradina de flori.
Flori minunate, cu mirosuri pe care le-am cunoscut, recunoscut dimineata de dimineata. Ritualul amiezii de taifas in care-mi masor viata cu lingurite de cafea si-apoi la amurgul cufundat in moleseala cenusie imi amintesc din nou de ele.
Ce iubesc la flori e tocmai stiinta lor de a patimii, si de a murii atat de curand, in clipa de gratie cand eliberarea frumusetii si-a aromei s-a implinit.Am mima unui om vesel, aproape de tot, dar totusi departe de tine. Simt ca ceva imi scapa printre degete, si asta imi creeaza o stare de neliniste.Cat mi-as dorii un exces de serotonina, o dulce dezintegrare o eului...Astept ceva, dar nu stiu ce anume. Poate ma dumiresc pana plec.Am fost lenesa la scris, dar timpul petrecut in aceasta saptamana mi-a reamintit o povestioara draguta despre viata, despre mine si poate si despre tine:
"Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.Zis si facut; taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste inelele fantanii si iesi.”

Oare de cate ori viata n-a aruncat si peste noi cu pamant si cu tot felul de greutati? Oare de cate ori tocmai cei pe care-i iubeam mai mult au contribuit si ei cu cate o lopatica de pamant...Totusi, daca suntem in viata, inseamna ca ne-am scuturat, si-am supravietuit!
Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. Cai de rasa, cai de circ, cai de parada sau magari toti vom trece prin viata si poate la un moment dat, cei carora le-am servit cu fidelitate si drag vor dori sa renunte la noi. Poate astepti ceva de mult, poate visele si sperantele tale nu se vor adeveri, oricat ai zbiera de disperat poate nu te va ajuta nimeni... dar nu te da batut! Intotdeauna exista o solutie!
Asta va uimi si va umple de respect lopatasii.