dar... intotdeauna ramane un dar...

<

Minunate versuri, pacat ca realitatea este uneori o gluma proasta.
Au trecut acele vremuri, poate si noi am cam trecut!Oldies, but goldies!
,,Cu ape de rosu-n ochi,Valuri largi de alb,Mov si verde zboara cald,Pe chipul tau drag,Esarfa in dar''

Ultima Scrisoare

la limita sistemului nervos...

hai pa!

Dupa cum unii bine stiti, azi a fost ultima mea zi in ferma. Ultima din seria -,, de la Opt la Cinci''. Azi mi-am cumparat pt. ultima oara cei doi covrigi, l-am bipuit pe Paul care imi e coleg nu doar de munca ci si de Opera. Mi-am batut cartela pentru ultima data, mi-am predat telefonul, computerul, si multe alte chestii primite. De luni voi dormi pe saturate, neaparat ma debarasez o vreme de mobil si mai ales ma voi gandii la noua mea viata...Cineva, mi-a zis... - Ce-ti pasa... te doare la banana! Nu e chiar asa... imi pasa!

Sunt pe ,, tarla" de aproape 6 ani. Nu e foarte mult, dar nici putin.Pe unii din voi chiar va regret, m-am obisnuit sa va vad, sa ma enervez, sa va enervez. Au trecut aproape 6 ani; unii frumosi, altii de groaza, ani in care am invatat multe, am uitat multe altele, si... in special am invatat sa va iubesc asa cum sunteti ( plini de hibe, dar atat de vii!). Dar... sa nu dramatizam, eu am s-o duc mai bine, voi tot asa si cu siguranta ne vom mai impiedica unii de altii in viata asta de basm! Am scris putin si rau, tocmai ca sa nu rasucesc cutitu'n rana... Puteam mai mult si puteam mai bine! Dar asta e vesnica scuza a celor incompetenti. Pana una alta, imi scriu testamentul:
Las cu limba de moarte:- - foarfeca Roxanei, telefonul si dulapiorul lui Cristi, boxele Ligiei, cutiile cu dosare in curs doamnei Viorica, doza mea de nebunie Alexei, un loc liber in masina proprietate Mariei care m-a transportat cand in incompetenta mea a trebuia sa fac ore suplimentare, Iubitei tuturor las doi transportatori slovaci, dragei de Nina am sa-i las cativa ungurasi, (stiu ca-i plac) Duniei preturi si situatia pe tari, la Claudel restrictiile de circulatie putin gresite, Larisei 1 covrig sa-l molfaie cu pofta, Dilaiei las CH.-ul la pachet la Diana garsoniera in care am stat, la Andreea cateva facturi, Monicai cateva relatari autobiografice de neuitat.Larisei, Iulianei si Adinei las buna mea dispozitie.La Cosmin 1456 mesaje, toate citite.Mirelei I. o jumatate de covrig neciugulit intre opera si firma, la Ani G. in jur de 100000 eur de incasat zile acestea... Poze, adresa mea de e-mail si promisiunea ca nu va voi uita curand... o las tuturor celorlalti.Mai am cateva agrafe, un liniar, doua carioci o pasta corectoare pentru care voi organiza o licitatie.

Ce sa va doresc acu' la gata? Potrivit ar fi : ,, - Sa traiti bineee! "

* m-am mai gandit ...-mi-ar place ca macar din cand in cand sa mai primesc vesti de la voi, sa vad cat de bine traiti, si cat de frumos va amagiti...

arca lui Noe

Sunt lucruri pe care le-ai ,, comis" in trecut, dar pe care acum, reluate le-ai face diferit?

Sanse pe care le-ai avut dar de care nu ai profitat? Poti identifica in trecutul tau un gest major care ti-a schimbat viata... si pe care-l regreti acum?Cand ne gandim la regrete, in mintea noastra se deruleaza imediat un anume eveniment special.In casa regretelor noastre, emotiile tin loc de mobila, circumstantele si lipsa de control garnisesc detaliile regretelor.Interesant e ca de obicei regretam gesturi, vorbe, fapte... nu relatiile avute.Regretele sunt un subiect sensibil pentru multe persoane, uneori sunt comice, alteori dramatice dar cu siguranta sunt marea confruntare pe care o tot amanam, sperand ca va trece... Inchidem ochii, ne-alungam gandurile, ne umplem mintea cu noutati sperand ca ele se vor suprapune regretelor, le vor sufoca.

Johnathan Larson a spus:,,Fortget regret, or life is yours to miss''.

Acum aproape 7 ani, am urcat in arca lui Noe.

Poate unii din voi nu ati citit aceasta relatare biblica extraordinara care pe langa dramatismele ei transmite ideea de speranta, face referire la o promisiune ferma! Aproape tot ce stiu despre viata, stiu din aceasta poveste.Prima idee ar fi ca e important sa nu pierzi barca.In viata vin ocazii pe care e bine sa nu le ratezi, sa nu uiti ca toti suntem in aceeasi barca; fie ca stam in fata la mijloc sau la spate. Tot de la arca lui Noe am invatat sa-mi fac planuri in avans... Nu ploua cand Noe si-a construit arca.Niciodata nu e prea tarziu sa-ti faci planuri si sa te simti util; de ex. Noe, avea 600 de ani cand D-zeu i-a cerut sa construiasca ceva cu-adevarat important. Nu asculta criticile; se stie ca in timp ce construia Noe gigantica arca, toti, fara exceptie isi bateau joc de el. Pe pamant nu ploase niciodata; acest fenomen era nemaivazut, de neanteles!Construieste-ti viitorul pe premise inalte.Si ce daca altii nu le inteleg? De dragul sigurantei, calatoreste daca e posibil in pereche. Viteza nu e intotdeauna un avantaj; serpii erau in arca impreuna cu gheparzii.Cand esti stresat, pluteste pe apa o perioada.Lucrurile care nu se pot rezolva sa nu te preocupe in mod exagerat, cat despre cele ce au rezolvare, nu are rost sa te stresezi; oricum se vor rezolva!By the way, arca lui Noe a fost construita de amatori, Titanicul de profesionisti.

Profesionalismul nu este o garantie in viata...Oricum in ochii multora vei fi ciocanitoarea!

* dedicatie tuturor celor care am impartit cu mine o vreme barca, si pentru care aceste vorbe au sens...

ma mut...si nu e banc!

Literalmente, ma mut; si nu e banc.

Ma tot mut de ceva vreme intr-o viata noua; paradoxal, este confortabil si dureros... Asta nu reusesc oarecum sa inteleg: de ce doare, si de ce trebuie sa ma tot mut. Bunicul meu care e un destept de 89 de ani mi-a spus odata ca orice incercare noua doare! Am o experienta bogata in ale mutatului. M-am mutat de n'spe ori, fie ca am vrut eu, fie ca au vrut-o altii. Evident, unele lucruri au parte de sfarsit, cu toate ca noi incercam din rasputeri sa retinem actorii cu valuri de aplauze. Aplaudam de drag, de placere, de frica, din datorie, aplaudam pentru ca am platit un pret! Fiecare mutare m-a costat scump, si nu vorbesc de bani. Am cheltuit viata, am platit cu sperante si cu bucati mari din inima mea. De fiecare data cand ma mutam, uitam ceva acolo; si de fiecare data era ceva pretios. De cate ori ma mutam, speram sa fie pentru ultima oara.Ca intr-o partida de sah, nici o mutare nu seamana cu alta. E o adevarata poveste fiecare mutare. Povestile adevarate nu au morala; daca ar avea, am invata ceva din ele. Greselile repetate ce le facem in povestea vietii noastre stau ca dovada. Aceste povesti adevarate nu instruiesc nici macar pe altii, nu incurajeaza virtutea, nu sugereaza modele de comportament demne de urmat. Prima regula de baza a unei povesti de viata e sa nu fie povestita la inceput dar nici la sfarsit.

Ar fi lipsita de credibilitate.In prima varianta improvizam, iar in ultima parte exageram...

Cel mai bine e s-o spunem la jumatatea drumului, atunci cand povestea vietii noastre e plina de obsesii, de-adevar si de minciuna; cu siguranta in viata ne pasa cel mai mult de adevar si de minciuna, de iubire si tradare. Incercam la nesfarsit sa delimitam linia fina ce le separa!In orice viata, mai ales in viata de zi cu zi, nu exista morala.Pentru ca este greu sa separam ceea ce sa intamplat de ceea ce parea sa se intample; este ca o nebunie temporara in care ne complacem, pentru ca uneori a pleda pentru nebunie temporara este calea cea mai scurta de a face ceea ce ne dorim cu adevarat, ceea ce tanjim in secret... Cand trecem mai departe, ne mutam psihologic dintr-o stare de refuz intr-o stare de rostire semi-silentioasa in care mai scapam cate un sunet, si-n linistea acestei sali de spectacol plina de reguli postate pe toti peretii scapam cuvinte de nerostit, dureroase sau neintelese pentru cei din jur.Auzim cate un avetisment:-Sssst! Indiferent ca suntem nebuni temporar sau ne stabilizam in aceasta stare comfortabila, vom evita pe cat putem ,,lume reala'' lipsita de invataminte si banala. Vreau sa cred ca intr-o zi terapia de ani pe drum, ma va ajuta sa gasesc tulpina de nebunie vinovata de rabufnirile mele temporare, care ma impiedica sa prind radacini, sa nu fie nevoie sa ma mai mut.Viata merge mai departe, se intampla in fiecare zi, indiferent ca suntem ignoranti, sau isteti, ca intuim sau nu traseul ei; viata noastra va fi mereu imprevizibila, neinteleasa si cruda, zgomotoasa si uneori infricosator de silentiosa. Ne facem bagajele din timp, sau in pripa, ne scriem preavizul, sau demisionam la zi, si ne vom muta pentru o viata mai buna, mai apropiata de idealul nostru, mai vie si mai pulsatila. M-am tot gandit in ultimele luni care ar fi limita suportabilitatii personale, acel prag de saturatie privind maximum de stare negativa la care putem ajunge.

Cred ca tocmai am atins acest prag, asa ca ma mut... si nu e banc!

Life for rent

Întotdeauna este bine de stiut când anume se terminã o etapã din viatã.
Dacã insisti a te mentine în ea dincolo de timpul rezonabil, îti vei pierde bucuria si simtul a ceea ce se aflã în afara ei. Închide cicluri, sau usi, sau capitole. Important este sã le poti închide si sã lasi în urmã momente ale vietii, momentele care se încheie.Ti-ai terminat munca?Ti s-a încheiat o relatie?Nu mai locuiesti în acea casã?Trebuie sã pleci într-o cãlãtorie?...Poti petrece mult timp din prezentul tãu, scufundîndu-te în "de ce"-uri, în a revedea caseta si a încerca sã întelegi cum si pentru ce motiv se întîmplarã cutare si cutare lucruri.Dar te vei consuma degeaba si la nesfîrsit, cãci în viatã, tu, eu, prietenii, fiii, fratii tãi, noi toti, ne îndreptãm inevitabil cãtre a închide capitole, cãtre a da pagina, a termina etape sau momente din viatã, si de a merge înainte.Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici mãcar întrebîndu-ne "de ce". Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, si trebuie sã te eliberezi, sã te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenti întîrziati, nici angajati ai unor firme care nu mai existã, nici a pãstra legãturi cu cei care nu vor sã aibã legãturi cu noi. Faptele trec, si trebuie lãsate sã treacã!
De aceea, cîteodatã, este asa de important sã distrugi amintiri, sã faci un cadou, sã-ti schimbi casa, sã rupi hîrtiile, sã arunci documente vechi, si sã vinzi sau sã faci cadou o carte. Atitudinile externe pot simboliza procese interioare de evolutie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viatã, nimeni nu joacã cu cãrtile însemnate, asa cã ai de învãtat cum sã pierzi si cum sã cîstigi.
Trebuie sã ne eliberãm, sã dãm pagina si sã trãim numai cu ceea ce ne oferã prezentul.Trecutul a trecut. Nu astepta sã ti-l dea nimeni înapoi, nu te astepta sã te recunoascã nimeni, nu astepta ca, vreodatã, cineva sã-si dea seama cine ai fost. Lasã deoparte resentimentul. Repetarea cu încãpãtînare a "filmului tãu personal" îti va face rãu sufletului si mintii, si te va învenina si amãrî.Posibilitãti de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicatii? Cuvinte nerostite?
Tãceri care au invadat cuvintele? Dacã le poti înfrunta chiar acum, fã-o. Dacã nu, lasã-le sã se ducã, închide capitolele! Spune-ti tie însuti cã nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru cã TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimã, din acea încãpere, din acea casã, din acel birou, din acea meserie.Tu însuti nu mai esti cel de acum douã zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu existã nimic cãtre care sã te întorci. Închide usa , dã pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelasi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelasi, cãci nimic nu rãmîne imobil sau static în viatã. Pentru sãnãtatea ta mintalã si sufleteascã, desprinde-te de ceea ce nu se mai regãseste în viata ta.Adu-ti aminte cã nimeni si nimic nu este indispensabil. Nicio persoanã, niciun loc, nicio muncã. Nimic nu este vital pentru a trãi, pentru cã atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.Este, asadar, obisnuit sã trãiesti cu tine însuti, si este o îndatorire personalã sã înveti sã trãiesti singur, fãrã acea apropiere umanã sau fizicã, de care îti vine atît de greu sã te desparti astãzi.A se desprinde este un proces de învãtare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ti aminte, nimic si nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutinã, nevoie. Deci, închide, încheie, curãtã, aruncã, oxigeneazã, desprinde-te, scuturã-te, elibereazã-te.Sunt multe cuvinte care înseamnã sãnãtate mintalã, si oricare vei alege, te va ajuta sã mergi înainte în liniste.

,,Asta e viata!'' Paulo Coelho

veacul de singuratate

,,Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc insa, in mod categoric, as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ceea ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin dar as visa mai mult, intelegand ca - pentru fiecare minut in care inchidem ochii - pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm, as asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!… Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata!… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat, spunandu-le ca sunt favoritii mei, si as trai indragostit de dragoste. Oamenilor le-as demonstra cat se insala, crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oameni… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul in care-l escaladezi…Am invatat ca, atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut - pentru prima oara - degetul parintelui, l-a acaparat pentru totdeauna… Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice…Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti! Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data, pana la infinit... Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, ti-as spune “Te iubesc!”. Nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii. Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da, de fiecare data, alta oportunitate pentru a face lucrurile bine… Dar, daca gresesc - cumva - si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita!Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa azi tot ce poti deoarece, daca ziua de maine nu va mai veni… in mod sigur vei regreta ca nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut… si ca ai fost prea ocupat pentru a le indeplini… o ultima dorinta… Sa-i tii, pe cei pe care-i iubesti, aproape de tine; sopteste-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, fa-ti timp sa le spui: “Imi pare rau!”, “Iarta-ma!”, “Te rog!” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii. Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima!
Arata-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine!”

Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “Veacul de singuratate”

Katie Melua - The Closest Thing to Crazy

Cat de aproape de nebunie ai fost? Si cat de nebun a fost gestul tau...?Regreti?
Sau esti adept al ideii:- mai bine sa-ti fie rau decat sa-ti para rau?

Desert of sadness

,,E mult de cand n-am mai fost intr-o mansarda.
De-atunci incoace am incercat sa locuiesc la diverse etaje si mi-am dat seama ca toate-s la fel. Viata are acelasi gust, fie ca o sorbim dintr-un pocal de aur, fie ca o bem dintr-o cana rudimentara de piatra. Clipele au aceeasi incarcatura de bucurie si durere amestecate, indiferent unde le-am astepta. Vesta de postav fin e la fel cu cea de finet pentru omul cu inima zdrobita.Pe perne de catifea rasul nostru nu e mai vesel decat pe scaune de lemn. De cate ori n-am suspinat eu in camerele acelea cu tavanul jos! Totusi, cand le-am parasit, dezamagirile n-au fost nici mai putine, nici mai usoare. Viata lucreaza prin metoda compensatiei si fericirea pe care o castigam intr-o directie o pierdem in alta. Daca posibilitatile noastre cresc, nici dorintele nu se lasa mai prejos, iar noi suntem mereu la jumatatea drumului dintre cele doua. Daca locuim intr-o mansarda, ne unge la inima un pranz cu peste prajit si bere neagra. Daca insa apartamentul nostru ocupa tot etajul intai, ne trebuie un dineu pretentios la "Continental" pentru a atinge aceeasi satisfactie.
(Jerome K. Jerome - "Gandurile trandave ale unui pierde vara"

Gone With the Wind

Decembrie trist si lipsit. Luna aceasta am fost cam ocupata. Am jelit si-am ingropat vorbe.

Promisiuni si juraminte; totul e relativ tocmai de aceea, mi-am facut promisiunea sa nu mai cred dar nici sa nu mai fac promisiuni... cele de genul ,, marea cu sarea ''.

Promisiunea este un drog de moment.. te face sa te simti super atunci cand o auzi.. dar cand te trezesti duhneste totul. O ce zestre de vorbe si promisiuni ne invadeaza viata; vorbe mari fasonate cu pudra de iubire... La cel mai mic vant de oportunitate s-au scuturat si le-a dus vantul pe alt set de vorbe care la randul lor vor fi gazda lor pt. putina vreme... pana la urmatorul vant!

Iubire n-ai sa ma parasesti niciodata !? juri? jur!

Decembrie

Tragem linia si ramane doar o dimineata de iarna trista, cer gri si ploios ca intr-un sfarsit de film trist. Sunt multe lucruri de care mi-e dor si printre ele de aerul proaspat de afara, de albul zapezii ce scartaie sub talpi, de optimismul ultimei scene din filmul ,,Gone With the Wind'' cand Scarlett rosteste ultima replica: ''After all, tomorrow is another day !''

-la anu' acelasi loc, impreuna la fel de fericiti?-da?-promiti?"
''Frankly my dear I don't give a dam".

e toamna iar....

E toamna iar... a 4X-a toamna pe care o visez in frig si ploi, prin umbrele de crengi, cu pasii in noroi.

O renumita companie de automobile va introduce în Romania, în toamna acesta un nou model break, e toamna iar pe-aleile tăcute, cerbul de aur batran, de mult coclit şi laş … restante-prestante slabe, becuri chioare, bolnave de galbinare, incepe sa se faca frig in dormitoare, e cam tarziu, miroase-a veac putregait si drumul spre lumina n-am gasit, inca ador sa ma plimb prin parcuri, privind la ploaia de frunze, si cred ca a fi toamna inseamna a intelege ca ai pierdut, si mai inainte de toate, am invatat sa accept melancolia ce-mi inunda sufletul; e-o toamna cu merii prea copti de cuvant, e toamna si eu am uitat sa ma mint. E multa liniste si neclintire-n aer, miresme dulci de fructe coapte vin; e vremea toamnei din noi... Doamne, e timpul. Vara a fost mare. Frunzele nu cad, ci danseaza... Toamna ca o mare cantareata, ne canta in struna! Sa fie asta ultima toamna? De ce sa ne faca pe plac? Poate e toamna sfârşitului…, ori toamna începutului, depinde cum o vezi.Toamna-i pregatita sa soseasca printre noi, cu tristetea unei ploi. Stress, viata tesionata, stomacul gol precum viata, patologie gastrica si factori nocivi-iritativi ai mucoasei gastrice, multiplex, lacrimi de iubire... pasesc agale, pe drmul de 4x, caci nu e nimeni sa ma grabeasca, pasii se scurg, cunosc drumul.Omul este pulbere de stele...Gogoaşa de matase - singurul cavou temporar! Desi nu ne convine, devenim amintiri.In ordinea lucrurilor lumii acesteia, insula lui William Golding din „Imparatul mustelor”, exista doar amintiri despre trecut si amintiri despre viitor. Astazi, de stim sau nu, de vrem sau nu, de ne place sau nu, fabricam amintiri despre noi insine.

Incep targurile de animale, dorul de duca, si toamna in care se numara anii, se numara amintirile, se pregateste patul altui anotimp.Toamna e in sufletele noastre… dar de fiecare data si pentru fiecare dintre noi… alta toamna.Toamna dezhidrateaza sentimente si le pregateste de venirea cumplita a iernii. Sentimentul de melancolie este inevitabil, imi aduc aminte de vara care ramane in suflet ca un cantec de soare, cuibarit adanc intr-un suflet indurerat caruia-i lipsesc campiile, cerul, zilele si noptile zmaltuite de voalul stelelor cazatoare. Dorul de acel timp ramane, se cumuleaza in dorul de albastru, de campia de vis frematand in potop de lumina...Dar, mai presus de toate astea, toamna aduce spatiu si peisaje incredibile.

Iubesc toamna, ma abandonez total ei, imi place sa vad cum plang norii la mine in fereastra, imi place mirosul de struguri copti... E un anotimp in care ea, toamna intr-un sfarsit anuntat moare, doar pentru a renaste, pentru a fi mai frumoasa, pentru a ne demonstra noua ca nu exista sfarsit fara inceput. Daca nu ar fi toamna, am sti oare sa apreciem primavara? Se asterne Toamna. De Dorul Tau.