Fagaras

Cum s-a pastrat tara Fagarasului? - de Octavian Paler

,,In culori amestecate. N-a scapat nici ea acestor vremuri in care valorile nu mai valoreaza nimic.
Dati-mi voie sa fac niste precizari. Fiind prea indatorat afectiv, lumii in care am copilarit, nu ma pot ridica la un cosmopolitism sincer. Dar nici nu ma numar printre "traditionalisti". Stiu ca timpul poate ramane pe loc doar in muzee. Sunt in conflict (la nivelul ideilor sau prejudecatilor), e adevarat, cu cei care par convinsi ca "eternitatea nascuta la sat", de care vorbea Blaga, miroase a balega. Si nu numai fiindca eu provin dintr-o asemenea "eternitate". Ma intristeaza astfel de grimase fiindca eu iau in serios istoria Europei care arata limpede ca Occidentul s-a dezvoltat, mai ales in "orase" (burguri, in Evul Mediu, cetati ca Venetia si Florenta in Renastere sau, mai tarziu, Parisul iluminismul si ghilotina), in vreme ce, pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, noi am contat doar pe o civilizatie agrara. Faptul ca fac parte din ultima generatie de intelectuali provenita dintr-o prelungire a Evului Mediu romanesc (cam aceasta era situatia Lisei din deceniile trei si patru din secolul XX), a reprezentat, poate, pentru mine, un handicap, ingreunandu-mi accesul spre ceea ce e socotit "modern" si pregatindu-ma pentru convingerea de azi ca progresul tehnic material poate fi insotit de regres interior. Imi place, insa, sa cred, ca m-a ajutat sa inteleg mai bine valorile si defectele identitatii noastre.

Ma explic, cu riscul de-a va parea sentimental. Cioran zicea ca intr-un an se poate invata intr-un oras cat nu inveti vreme de un secol intr-un sat. Experienta mea e opusa. Tot ce stiu eu despre certitudini stiu din Lisa unde n-am stat, continuu, decat unsprezece ani. Orasul mi-a deschis ochii doar asupra indoielilor.

Asadar si Bucurestiul!

Ce-i drept, aici in Bucuresti am auzit de "cerul instelat de deasupra noastra" din formula lui Kant, dar in Bucuresti m-am uitat spre cer numai ca sa vad daca trebuie sa plec de-acasa cu umbrela sau nu. Un cer plin de mister, fastuos, n-am vazut decat in noptile de vara din Lisa."

@

Nu de revizuirea tratatelor avem nevoie, ci de respectarea lor - N. Titulescu

Lisa e un sat in apropiere de Fagaras.Am vizitat acest sat de doua ori. Ieri am fost din nou in tara Fagarasului.

Si tot ieri am vazut din nou lacrimile bunicului meu, acel soi de lacrimi despre care Juvenal spunea: ,, lacrimile sunt cea mai frumoasa parte a simturilor noaste ''. Nu erau lacrimi pentru tara Fagarasului, ci pentru Bukovina, pentru minunata tara a codrilor de fagi! Bunicul meu nu e celebru, n-a scris in afara catorva scrisori nimic, insa e u om remarcabil care vorbeste cu evlavie si iubire nemarginita de Bukovina, de tara de dincolo...

S-a nascut acolo in 1920, intr-o casa cu mai multi copii.- ,, Sunt batran de-acum, picioarele nu-mi mai slujesc, amintirile mi-au ramas cea mai frumoasa parte a gandurilor; imi amintesc de mama, de tata, de fratii mei, de prietenii cu care m-am insotit prin codrii de fagi in ziua cand am plecat...'' Asa incepe povestea bunicului meu, o poveste ce-am ascultat-o de nenumarate ori, dar care aseara mi-a cazut cu tronc.Aveam senzatia ca o auzeam pentru prima oara, si m-am decis s-o spun si altora. Stiu multe de la el, si intr-o zi am sa le astern in scris. Sunt amintiri despre o lume disparuta, fermecatoare si dezolanta deoportiva. Povestea lui se aseamana izbitor de mult cu a celebrului Octavia Paler de care bunicul meu a fost atat de apropiat ca si distanta, dar si-n simtire.