«Tocmai împlinisem douăzeci de ani, umblam pe străzi ca un nebun, cu ochii arşi de trupuri. Sub rochii, sub cămăşi, se aflau piei incredibil de catifelate pe care n-aveam să le ating niciodată. Eram mai bolnav din cauza acestor făpturi inaccesibile decât satisfăcut de partenerele deja avute. Mă simţeam ca un sărac aşezat în faţa unui miliardar, pântecele cel mai neînsemnat era pentru mine un lux de care eram lipsit. Aveam douăzeci de ani, eram timid, iubirile-mi reale reflectau doar o infimă proporţie din dorinţele mele.»
* Pascal Bruckner ,,L’amour du prochain''.
Postări
Ossobuco milaneze
-
Sunt mai mult decât sigură că ați auzit de acest preparat celebru, bucăți
de carne de vită fragedă într-un sos aromat, o adevărată bunătate! Măduva
face ...
Acum 2 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scrisul nu doar comunica idei. Le genereaza...